Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Te strecori în altă epocă (3)

        de Gheorghe Grigurcu

Scriptor. Lucrurile care îi apar într-o ordine proprie le abordează în ordinea sa. Uneori în favoarea sa, alteori în favoarea lucrurilor.

*

În viaţă, mai întâi mergi pe un drum comun, apoi o apuci pe unul propriu. A.E.: „Nu cumva e invers? Copilăria e drumul tău propriu, de-o edenică suprapunere cu fiinţa, iar vârstele ulterioare, problematizante, nu o dată de o dureroasă confruntare cu lumea către care te deschizi, constituie drumul comun?”.

*

„Când Simone Weil ne spune că «Dumnezeu nu este prezent aici jos decât sub forma absenţei», trebuie, pentru a înţelege bine aceste cuvinte, să începem prin a distinge între două forme de absenţă: absenţa prezentă care este separare, durere, disperare (ca, de exemplu, aceea a unei fiinţe iubite pe care moartea ne-a răpit-o) şi absenţa absentă şi privaţiune (locul lui Dumnezeu din noi, ce se cască precum o rană şi absenţa care este platitudine şi suficienţă în platitudine). «Mizeria omului fără Dumnezeu» şi falsa bogăţie a omului care se lipseşte de Dumnezeu” (Gustave Thibon).

*

Persuasiunea unor lucruri care încă nu s-au ivit, mai puternică decât a unora care există deja, dând iluzia unui pas făcut spre eternitate.

*

Senectute. Nu doar prezentul, ci şi viitorul devine acum trecut. Un viitor aşa cum ţi l-ai reprezentat la un moment dat, încă febril, tremurător.

*

„Tuberoza este originară din India şi Mexic, iar legenda spune că această floare, chiparoasa, în denumire populară românească, tuberosus, în latină, considerată floarea voluptăţii, a ajuns în Europa adusă de un misionar francez în secolul al XVI-lea. (…) În Franţa, floarea intrigă, cucereşte; despre regele Ludovic al XIV-lea se spune că era mare amator de tuberoze şi că avea peste 20.000 de bulbi la Versailles. Cronicile vremii povestesc că mirosul florii se simţea noaptea la câţiva kilometri, că la Curtea regală a Italiei fecioarele nu aveau dreptul să se apropie de floare, căci ar fi putut dezvolta şi simţuri deloc caste, fiind vorba şi de un miros puternic afrodisiac” (Historia, 2022).

*

Teatralitatea: kitsch-ul teatrului.

*

Poetul: un somelier al visului.

*

O localitate din mica provincie? Sat, oraş? Nici una, nici alta de-a adevăratelea. Aidoma unei păduri defrişate.

*

A.E.: „Şi ce e dacă n-ai aflat de ce se întâmplă? Odată ce eşti la curent doar cu întâmplarea a cărei cauzalitate poate să se ascundă chiar în tine însuţi, cum un organ a cărui funcţie îţi e imperceptibilă”.

*

„Valéry a definit poezia şi, definind-o, a făcut-o aşa cum aceasta nu mai fusese niciodată: problematică. A asemuit-o cu gândirea. Chiar a deschis calea unei «metode» poetice, a unui drum către esenţa poetică. Deoarece, dacă este esenţa unitară ca orice esenţă, ea trebuie să se lase prinsă prin acces. Dar aceasta este poezia? Nu a apărut ea în dispersie? Nu era unitatea ei diferită de cea a gândirii şi indefinibilă până acum? Simplul fapt că se situează într-un plan paralel filosofiei ne face să ne gândim că nu îşi mai este credincioasă sieşi, tocmai pentru că pretinde că ar fi aşa. Poezia nu se poate autoinstitui, nu se poate autodefini” (Maria Zambrano).

*

Purism cromatic de odinioară. Sanda B., veche militantă comunistă, s-a văzut sever corectată la o şedinţă de partid pentru că şi-a vopsit unghiile cu roşu… bolşevic.

*

Stânga politică: o răzmeriţă a trupului împotriva spiritului? Îndeobşte sfârşeşte printr-un armistiţiu, deoarece spiritul face concesii.

*

Iniţial, prestigiul textului reflectat asupra numelui ce-l semnează. Treptat, prestigiul numelui reflectat asupra textului, în împrejurarea în care numele dobândeşte o postură autoritară, chiar atunci când semnează unul slab.

*

„«Am construit o civilizaţie bazându-ne pe ştiinţă şi tehnologie, dar în acelaşi timp am făcut în aşa fel încât aproape nimeni nu înţelege ştiinţa şi tehnologia. Acest lucru este o reţetă sigură pentru dezastru. Mai devreme sau mai târziu, acest amestec inflamabil de ignoranţă şi putere ne va exploda în faţă.» – regretatul Carl Sagan, într-o emisiune TV din anii ‘80” (Dilema veche, 2022).

*

Şansa maximă a timidului, cea de-a fi socotit drept un infatuat.

*

A.E.: „Un risc neomologat al criticului literar: sinceritatea”.

© 2007 Revista Ramuri